S-a aflat motivul adevărat al concedierii de la Antena1

Alex Velea a primit o lovitură dură încă din primele zile ale anului, șefii de la Antena 1 l-au concediat de la emisiunea “Acces direct“. Se pare că motivul care a dus la această decizie este chiar iubita lui, Antonia, care, bucurându-se de un adevărat succes pe plan muzical, a făcut tot posibilul să îl ajute și pe tatăl copiilor ei.

Cei doi au programate foarte multe concerte în următoarea perioadă, iar șefii de la Antena 1 au considerat că nu poate să facă față și programului fix, unde trebuia să fie prezent în emisiune alături de Simona Gherghe, astfel că i-au lăsat ocazia să se ocupe doar de cariera lui muzicală.

“Vreau să-i mulţumesc în primul rând lui Alex Velea pentru sezonul trecut, pentru faptul că a fost un coleg minunat. Alex ştiţi cu toţii că are o carieră în muzică de mare succes şi e dificil să fii foarte bun acolo şi să vii şi la un program zilnic de două ore… e destul de complicat. Aşa că, a ales să meargă mai departe cu proiectele muzicale şi ştiu de la el că pregăteşte ceva foarte tare. O să ne spună el mai multe. Aşadar, mulţumim Alex Velea şi îi spun şi „La mulţi ani”, din câte ştiu este şi Ionuţ”, a spus Simona Gherghe la începutul emisiunii.

Vă reamintim că în urmă cu doar două zile, Alex Velea a făcut o declarație care nimic nu prevestea anunțul trist, de unde deducem că artistul nu își dorea să plece de la emisiune. “Eu de pe 7 reiau «Accesul». M-am angajat, sunt TV host de luni până vineri. Lucrul cu Simona Gherghe este extraordinar, este o colegă foarte bună și o prietenă adevărată, mi-e super dragă, am de învățat de la ea, relația noastră de amiciție este într-un continuu progres, îmi place”, a spus Alex Velea.

Lasa un comentariu (spam-ul si limbajul ofensiv vor fie sterse!)